ECHIPAMENT CU VIZIBILITATE RIDICATĂ PENTRU SITUAȚII DE RISC MEDIU

Acest standard specifică exigențele referitoare la echipamentele cu vizibilitate ridicată sub formă de îmbrăcăminte sau dispozitiv, ce pot semnala vizual prezența utilizatorului.

Echipamentul cu vizibilitate ridicată are ca scop asigurarea vizibilității purtătorului în situații de risc redus sau mediu în orice condiții de iluminare pe timp de zi și/sau în cazul iluminării cu farurile sau proiectoarele aferente vehiculelor pe întuneric. Acest standard nu se aplică în cazul situațiilor cu risc ridicat care sunt acoperite de standardul EN ISO 20471.

Suprafață minimă în m² pentru tipurile B1 și B2 :

Suprafață minimă în m² pentru tipul A, B3 și AB :

Acest standard precizează cerinţele şi metodele de testare ale îmbrăcămintei de protecţie neventilate împotriva contaminării radioactive cu particule.

Îmbrăcămintea de acest tip este concepută pentru a proteja doar corpul, braţele şi picioarele persoanei care o poartă, dar poate fi utilizată şi cu accesorii care protejează alte părţi ale corpului persoanei care o poartă (de exemplu, cizme, mănuşi, aparat de protecţie respiratorie - APR).

Îmbrăcămintea este clasificată în funcţie de factorul de protecţie nominal (raportul dintre concentraţia de particule de testare în atmosfera înconjurătoare şi concentraţia de particule de testare la interiorul îmbrăcămintei) stabilit în raport cu scurgerea totală spre interior (raportul dintre concentraţiile de particule de testare la interiorul îmbrăcămintei şi la interiorul camerei de testare).

Clasele sunt următoarele:

PROTECŢIE FOLOSITĂ PENTRU SUDURĂ ȘI TEHNICI CONEXE

Acest standard specifică exigențele de performanţă a îmbrăcăminții de protecţie destinată operatorilor de sudură şi tehnici conexe, care prezintă riscuri comparabile.

Acest tip de îmbrăcăminte de protecţie are ca scop să-l protejeze pe cel care o poartă împotriva micilor proiecții de metal topit, la contactul de scurtă durată cu o flacără, precum şi împotriva radiațiilor ultraviolete. Este destinat să fie purtat la temperatură ambiantă, în mod continuu, până la 8 ore.

MAIVE2
	EN ISO 11611
	A1 Test

ÎMBRĂCĂMINTE DE ÎNALTĂ VIZIBILITATE

Acest standard specifică caracteristicile pe care trebuie să le aibă îmbrăcămintea de protecţie având drept scop semnalarea vizuală a prezenței utilizatorului, pentru a-l detecta şi a-l vedea bine in situații periculoase, in toate condițiile de luminozitate, de zi şi de noapte, in lumina farurilor.

Există trei clase de îmbrăcăminte de semnalizare. Fiecare clasă trebuie să aibă suprafețe minime de materiale vizibile, care constituie îmbrăcămintea. Cu cât clasa este mai ridicată, cu atat îmbrăcămintea este mai vizibilă:

Marcaj : 

X : Clasa suprafeței de vizibilitate a îmbrăcăminții (de la 1 la 3)

EN ISO 20471  

2
Max. 25x

EN ISO 20471

2 : Clasa suprafeței de vizibilitate a îmbrăcăminții ( de la 1 la 3 )

Max. 25x : Marcare opțională, numărul maxim de spălări autorizate pentru acel model
În acest exemplu: 25 spălari maxim ( a se vedea indicarea temperaturii de serviciu de pe eticheta îmbrăcăminții ).

Această normă specifică exigențele şi metodele de testare a performanţei articolelor de îmbrăcăminte de protecţie împotriva frigului la temperaturi mai mici de - 5°C (friguri extreme).

Se disting două tipuri de îmbrăcăminte:

Articol de îmbrăcăminte: care acoperă o parte din corp, ex: scurtă din impermeabil cu glugă, vestă, geacă.

Ansamblu vestimentar: care acoperă întreg corpul (trunchi + picioare), ex. combinație, scurtă din impermeabil cu glugă & pantalon cu bretele.

X (imbracaminte de corp B/C/R) : /cler al articolului de îmbrăcăminte
X : Clasă de permeabilitate la aer, AP
X : Clasă de rezistenţă la patrunderea apei WP (Opţional)

Standardul EN ISO 374-5 stablește cerințele referitoare la mănușile destinate pentru protecția utilizatorilor împotriva microorganismelor (mucegai și bacterii, opțional viruși) și modalitățile de testare.

Penetrarea mucegaiului și bacteriilor (test efectuat conform standardului EN374-2): În cursul testului se examinează rezistența la apă și aer a mănușilor.

Penetrarea virușilor (testat conform metodei B a standardului ISO 16604): Procedura asigură stabilirea rezistenței la penetrarea agenților patogeni transmiși prin sânge.

– Testul utilizează bacteriofagul Phi-X174.

Exemple de aplicaţie:

Având în vedere că în fiecare caz domeniul de utilizare este determinant, de multe ori mănușile trebuie să dispună de mai multe calități pentru a corespunde cerințelor de protecție. Din acest motiv, este foarte importantă luarea în considerare a domeniilor de utilizare din instrucțiunile de utilizare și a rezultatelor testelor efectuate în laborator. Totodată, este recomandat să se stabilească, prin teste preliminare, dacă mănușile corespund sau nu utilizării planificate, având în vedere că condițiile de la locul de muncă pot diferi de condițiile testului tipizat în ceea ce privește temperatura, uzura și deprecierea.

Standardul ISO 18889 specifică exigențele referitoare la mănușile de protecție pentru operatorii care manevrează pesticide și muncitorii care intră în contact cu acestea după aplicare.

Mănușile din clasa G1 sunt adecvate în cazul în care riscul potențial este relativ scăzut. Aceste mănuși nu sunt adecvate unei utilizări cu pesticide concentrate, nici în cazurile de risc mecanic. Mănușile din clasa G1 sunt cel mai adesea de unică folosință.

Mănușile din clasa G2 sunt adecvate în cazul în care riscul potențial este mai ridicat. Acestea sunt adaptate utilizării cu pesticide diluate și pesticide concentrate. Mănușile din clasa G2 respectă și cerințele minime de rezistență mecanică, fiind astfel potrivite pentru activități care necesită mănuși cu o rezistență mecanică de bază.

Mănușile din clasa GR nu protejează decât palma și sunt destinate muncitorilor care intră în contact cu reziduurile de pesticide uscate sau parțial uscate prezente pe suprafața plantei după aplicarea pesticidelor.

Standardul EN ISO374-1 stabilește cerinţele de performanţă referitoare la mănuşile destinate pentru protecţia utilizatorilor împotriva produselor chimice periculoase.

• Penetrare (testat conform standardului EN374-2): Introducerea aerului și apei prin porozităţile, cusăturile, micro-găurile sau alte imperfecţiuni prezente în materialul mănuşii de protecţie, în vederea testării impermeabilității acesteia.

• Degradare (testat conform standardului EN374-4): Determinarea rezistenței materialelor la degradarea prin contactul continuu cu produsele chimice periculoase.

• Permeaţie (testat conform standardului EN374-3 sau EN16523): Proces prin care un produs chimic se difuzează prin materialul unei mănuşi de protecţie la scară moleculară prin contact continuu.

Versiunea EN ISO a standardului EN374-1 a introdus noțiunea de 3 tipuri de protecție împotriva permeației de produse chimice:

- Tip A: Mănușa obține un indice de performanță la permeație cel puțin egal cu 2 pentru 6 produse chimice de test selectate din lista de produse chimice determinată în standard.

- Tip B: Mănușa obține un indice de performanță la permeație cel puțin egal cu 2 pentru 3 produse chimice de test selectate din lista de produse chimice determinată în standard.

- Tip C: Mănușa obține un indice de performanță la permeație cel puțin egal cu 1 pentru 1 produs chimic de test selectat din lista de produse chimice determinată în standard.

Norma EN511 defineşte exigenţele şi metodele de testare ale mănuşilor de protecţie împotriva frigului transmis prin convecţie sau conducţie până la - 30°C (Opțional până la -50 ° C). Acest frig poate fi legat de condiţiile climatice sau de o activitate industrială.

Pe parcursul alegerii unei mănuși de protecție contra frigului trebuie luate în considerare mai multe aspecte, ca de exemplu temperatura mediului, starea sănătății persoanei, durata expunerii, nivelul de activitate, etc.

Standardul EN16350 furnizează exigențe suplimentare pentru mănușile de protecție purtate întrun mediu care include sau este suscepibil de a include zone inflamabile sau explozive.

Alte proprietăți electrostatice pot fi definite prin EN1149-1 (rezistență determinată de-a lungul unui material) sau EN1149-3 (atenuarea încărcăturii), însă nu sunt suficiente pentru evaluarea mănușilor de protecție cu disipare electrostatică.

Norma EN407 precizează metodele de testare, exigenţele generale, nivelurile de performanţă termică şi marcarea mănuşilor și a manșetelor de protecţie împotriva căldurii şi/sau focului. Ea se aplica tuturor mănuşilor care trebuie să protejeze mâinile împotriva căldurii şi/sau flăcărilor în una sau mai multe din urmatoarele forme: foc, căldura de contact, căldura convectiva, căldura radianta, mici proiecții de metal topit sau proiecții mari de metal topit.

Dacă produsul pretinde rezistență la inflamabilitate, pictograma va fi următoarea                    

Dacă produsul nu pretinde nicio rezistență la inflamabilitate, (0 sau X), pictograma va fi următoarea                                                                                                                                                          

Standardul de referință nu se va aplica în sine, ci exclusiv împreună cu standardul care conține cerințele privind performanțele de protecție.

• Să respecte inocuitatea (pH, volum de crom VI, etc).

• Să respecte graficele de marime (a se vedea tabelul de mai jos).

• Să evalueze dexteritatea, respirabilitatea și confortul.

• Să respecte instrucțiunile de marcare, informare, identificare.